Despre plante se stie ca in timpul fotosintezei produc oxigen. Despre puterea vindecătoare a plantelor sunt multe scrieri, inca din antichitate.
Fiind cele care intretin viata, plantele au fost studiate inca din cele mai vechi timpuri. Ele sunt singurele capabile sa transforme materia anorganica in materie organica, purifica aerul de dioxid de carbon, servesc drept hrana pentru animale si om si sunt materie prima pentru multe procese tehnologice industriale. Multe specii de plante sunt folosite la amenajarea scuarurilor, gradinilor publice si servesc drept spatii de odihna si relaxare.
Primavara si vara, florile ne incanta simturile prin mirosuri imbietoare si colorit plin de semnificatie, iar toamna diversitatea frunzelor ne innobileaza sufletul, oferindu-ne perspective senine.
Importanta terapeutica
Legatura stransa dintre om si plante a dus la o mai buna intelegere a importantei terapeutice pe care o are fiecare planta si astazi stim ca exista peste 70.000 de specii de plante folosite in medicina.
In Sfanta Scriptura, se spune: “Domnul lasa doctoria sa creasca din Pamant” .
Despre puterea vindecătoare a plantelor – fitoterapia
Acum noi stim ca fiecare cultura, fiecare zona a lumii a descoperit si a folosit in timp puterea vindecatoare a plantelor, dand astfel nastere fitoterapiei. Din practica fitoterapeutica se cunoaste ca in cazul unor boli este folosita o singura planta, iar in cazul altora, un amestec de plante sau parti ale acestora, combinate intre ele in diverse proportii pentru a obtine un efect terapeutic maxim.
Medicamentele obtinute din plante sunt destinate atat uzului intern, cu administrare pe cale orala, cat si uzului extern, cu aplicare pe anumite parti ale corpului sau pe intregul corp.
Si pentru ca efectul leacului sa fie cel dorit, Maria Treben (poate cea mai mare specialista in domeniul medicamentelor pe baza de plante) ne lasa un set de reguli privitoare la culegerea plantelor.
Cand culegem plantele
Astfel, in primul rand, premisa culegerii plantelor este cunoasterea acestora. Apoi, daca premisa este indeplinita, se pune problema culegerii plantelor la timpul potrivit, la locul potrivit si in modul potrivit.
Cele mai bune efecte lecuitoare le au ierburile proaspat culese.
Timpul potrivit este de la sfarsitul lunii februarie pana prin noiembrie. Unele pot fi gasite chiar si iarna, sub stratul de zapada (Ex: rostopasca), daca ai retinut locul.
Pentru iarna se fac provizii mici, din plante culese in perioada cu cel mai mare continut de substante active (modul potrivit):
- La flori – la inceputul perioadei de inflorire
- La frunze – inainte si dupa perioada de inflorire
- Radacinile – sunt scoase din pamant la inceputul primaverii si toamna
- Fructele – se culeg in perioada coacerii.
Indicatii de respectat:
- Sa se adune doar plante sanatoase, curate, fara insecte
- Sa se culeaga plantele in zilele insorite, in stare uscata, atunci cand roua s-a dus.
Nu sunt locuri bune de cules: campuri ingrasate chimic, campii si maluri de ape murdare/infestate, terasamente de cale ferata si locuri apropiate de strazi intens circulate, de autostrazi si instalatii industriale.
Cruta natura! Nu rupe plantele cu radacina cu tot, nu face pagube! Unele plante sunt ocrotite de lege – culege altele cu acelasi efect terapeutic (Ex. Urechea-ursului → ciubotica-cucului).
A nu se strivi florile si frunzele in timpul culesului si a nu se folosi pungi de plastic pentru adunat. Plantele incep sa transpire si se innegresc mai tarziu, in timpul uscatului.
Prin urmare, daca invatam sa respectam plantele, ele ne vor fi un companion bun pe tot parcursul vietii – fie ca le folosim pentru bucuria sufletului, pentru tratament terapeutic sau pentru o relaxare bine meritata – intr-o baie de curatare a pielii cu flori si plante medicinale.
Baia de plante.Pielea curata respira sanatate!